Cârciumaru: „Ișfan trebuie să-și rezolve problemele cu dascălii care l-au contestat”

de LM 0


„Asul este în mâneca lui Ișfan”, a comentat, la Interviurile Infinit FM, Florin Cârciumaru, recomandându-i șefului Inspectoratului Școlar Județean să-și rezolve problemele cu dascălii care l-au contestat.

Liderul PSD Gorj a declarat că, acum, după ce Ministerul Educației a dispus anularea evaluărilor inspectorilor generali și adjuncți, noul ministrul Valentin Popa va trimite Corpul de Control în toate inspectoratele. „Va fi luată la mâna activitatea tuturor inspectorilor”, a precizat Cârciumaru.

Cârciumaru a explicat cum s-a ajuns ca BPJ-ul PSD să propună suspendarea lui Ion Ișfan din funcția de vicepreședinte al organizației municipale. Liderul social-democraților susține că, după ședința PSD Târgu Jiu în care n-a pățit nimic, șeful educației gorjene ar fi făcut declarații, la un post de televiziune, care i-ar fi agitat pe contestatarii săi din partid.

„Au venit peste mine cu acuze că eu sunt cel care îl susține, că-l protejez”, a povestit Cârciumaru.

Distribuie articolul