Cârciumaru îl susține pe Boza și fără să treacă la PSD. „Nu venim cu propuneri de înlocuire”

de LM 0


Cârciumaru reia ședințele săptămânale de BPJ și pe cele lunare cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia și-și reafirmă sprijinul pentru Sorin Boza.

Liderul social-democraților a anunțat, vineri, că vrea să ia măsuri în organizație dat fiind că se apropie un an 2019 extrem de important, din punct de vedere politic, cu două tururi de alegeri: europarlamentare și prezidențiale.

În plus, senatorul intenționează să organizeze întâlniri lunare cu liderii sindicali din minerit și energie.

Întrebat dacă PSD îl va susține pe Sorin Boza, chiar și fără să semneze o adeziune la partid, Florin Cârciumaru a dat asigurări că da și că rămâne strict la latitudinea managerului CE Oltenia dacă intră sau nu în politică.

„Bineînțeles că se bucură de sprijin. Noi când am ajuns la putere ca partid, l-am găsit pe domnul Boza numit pe baza unei ordonanțe, după un concurs. Ținând cont de performanțeșe obținute în această funcție, este normal că nu ne-am propus ca pe viitor să venim cu propuneri de înlocuire. Omul a dovedit că știe să conducă o unitate la acest nivel și a obținut performanțe și și-a îndeplinit toate obiectivele din contract. Am fost alături de domnul Boza, suntem în continuare, nu contează că este membru PSD sau membru ALDE. Dânsul are de ales dacă optează pe viitor să devină înregimentat politic”, a declarat Cârciumaru.

Distribuie articolul