Cârciumaru îi răspunde lui Vâlceanu: „Noi nu stăm pe la televizor, zi de zi, numai să criticăm”

de LM 0


„Noi nu stăm pe la televizor zi de zi numai să criticăm, noi ne implicăm în rezolvarea problemelor”- Asta-i transmite Florin Cârciumaru lui Dan Vâlceanu, după ce liderul liberal a făcut apel la parlamentarii puterii să voteze moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, dacă le pasă de oameni.

Senatorul PSD a replicat că, alături de colegii săi, a demonstrat că-l interesează soarta Complexului Energetic Oltenia și a investițiilor care urmează să se deruleze în Gorj.

PNL a depus moţiunea simplă „Lia Olguţa Vasilescu – ministrul minciunii şi al injustiţiei sociale”. În motivare, este criticată Legea salarizării și se reclamă că mulți bugetari au reduceri de salarii, unii chiar și cu 40%.

Florin Cârciumaru nu este îngrijorat nici de scăderea PSD în sondaje, de care pomenea, zilele trecute, Dan Ilie Morega. Liderul social-democraților gorjeni știe că cele mai multe nemulțumiri au fost provocate de Legea Salarizării Unitare dar promite că vor fi îndreptate. „Sunt sigur că Legea Pensiilor va fi mai bine realizată”, spune Cârciumaru.

Distribuie articolul