Călinoiu merge la instanţă în campania electorală

de LM 0

calinoiu

Curtea de Apel din Alba Iulia a amânat pentru 24 mai judecata în dosarul în care Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a contestat raportul de incompatibilitate emis de Agenţia Naţională de Integritate. Magistraţii au solicitat date referitoare la dosarul penal în care Ion Călinoiu a fost trimis în judecată pentru fals în declaraţii în formă continuată. „În vederea administrării probei cu înscrisuri, propusă de părţi, apreciată de către instanţă utilă pentru soluţionarea excepţiei tardivităţii contestării raportului de evaluare, se acordă un nou termen de judecată la data de 24.05.2016. Întrucât cauza se află în stare de amânare, se va solicita Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic punct de vedere prin care să precizeze dacă prin întâmpinare a înţeles să formuleze şi o cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantului”, a decis instanţa.

Călinoiu are termen şi în dosarul pentru fals în declaraţii pe 10 mai, iar pe 16 mai este programat termenul în procesul cu Prefectura Gorj.

 

Proces controversat

Ion Călinoiu a ajuns în vizorul ANI după ce a încasat 600 şi 800 de lei într-un proiect şcolar, dar pe care nu i-a înregistrat în declaraţia sa de avere. Procesul acestuia cu ANI este unul destul de controversat, Călinoiu fiind și suspendat din funcție pentru aproximativ o lună. Acesta a revenit, însă, la șefia județului, după ce magistraţii Tribunalului Gorj au anulat ordinul Prefecturii Gorj privind încetarea mandatul de președinte al Consiliului Județean. Ion Călinoiu a declarat că va câştiga toate procesele în care este angrenat şi că aşteaptă ca justiţia să îi facă dreptate, mai ales după ce a fost suspendat timp de o lună de zile din fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean. Ion Călinoiu a fost la un pas să nu poată candida la alegerile locale, din cauza suspendării şi a problemelor pe care le are cu Agenţia Naţională de Integritate. Şeful CJ Gorj a declarat că le va face plângeri penale angajaţilor Prefecturii Gorj, care au decis revocarea sa din funcţie, mai ales că în primă fază instanţa de judecată i-a dat dreptate.

CĂTĂLIN STOICA

Distribuie articolul