Cabanierii din Rânca amenință cu PROTESTE în fața Guvernului

de LM 0


Jumătate din Rânca a rămas, din nou, fără apă și de aceste sărbători. Proprietarii de pensiuni și hoteluri amenință cu PROTESTE în Capitală, în Piața Victoriei.

Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor, nu înțelege de ce operatorul Aparegio nu intervine pentru soluționarea problemelor, din moment ce Novaciul și Baia de Fier au predat rețelele de apă încă din anul 2016. „Sunt probleme cu apa pentru că nu au făcut nimic din ce am propus noi. Cu toate că s-a dat către Aparegio din partea ambelor Primării că din toamna lui 2016 nu s-a făcut nimic, aproape jumătate din Rânca, de la pensiunea lui Roșca în sus, toți au rămas fără apă. Ironia face ca cei de pe strada respectivă să treacă apa pe lângă ei și să nu aibă apă. Și acei oameni plătesc taxe și impozite, e o nepăsare în continuare”, a spus Pănescu.

În ciuda nepăsării autorităților privind îmbunătățirea infrastructurii din Rânca, frumoasa zonă turistică a Gorjului a fost plină ochi de sărbători. Pănescu spune că peste 100.000 de turiști au venit aici în numai 10 zile.

Pentru a atrage atenția că Rânca merită mai mult de atât- nici până azi nefiind declarată stațiune- cabanierii vor să iasă în stradă. Iau în calcul un protest în fața Guvernului. „Sunt multe aspecte negative și nimeni nu face nimic în ciuda faptului că Rânca aduce turiști. Una ne spun în față și alta se întâmplă. Ne vom întâlni într-o ședință și cu părere de rău vom trece la alte situații dacă nu se rezolvă, mergem în Piața Victoriei la București. Probabil cei de acolo au nevoie de o nouă scânteie iar dacă ei vor să fim noi scânteia, haiducii din Rânca, asta e. Vom protesta direct la Guvern, am vorbit cu oamenii. Ne bazăm pe 2-3 firme de aici din Rânca și care au sute de angajați la București, cei care au liber până la o mie, titularii de aici plus amploarea pe Facebook pentru cei care au fost cel puțin o dată aici și vor să mai vină. În țară, pe lângă membrii asociației noastre, avem 18 mii de membri simpatizanți”, a spus Pănescu.

Distribuie articolul