Bad boy Edi

de LM 0

sport-1

 

În decursul a 14 luni, Iordănescu a fost trimis în tribună de cinci ori !!!

 

Stelistul Edi Iordănescu are alergie la Dinamo. „Nu o să antrenez în viaţa mea Dinamo”, spune Iordănescu. Tehnicianul pandurilor a ajuns să fie cel mai rău dintre tehnicienii din Liga 1, arbitrii luându-l la ochi. Aşa că din momentul în care a venit la Pandurii, mai exact din primăvara anului trecut, Iordănescu a fost trimis în tribună de cinci ori. Şi atenţie! De patru ori în timpul meciurilor cu Dinamo! Curată alergie la „câinii roşii”!

 

Executat: „Am aplaudat ironic…”

Înaintea meciului cu Dinamo, Iordănescu a fost întrebat dacă s-a făcut cuminte, dat fiind istoricul eliminărilor. Răspunsul a fost afirmativ, însă la meciul cu Dinamo, antrenorul a fost din nou eliminat. De data aceasta de Cristi Balaj pe motiv că s-a bucurat excesiv şi a aplaudat, gest considerat drept unul ostentativ. „Nu este logică eliminarea. Pe secund l-a dat afară pentru bucurie excesivă. Așa a motivat Cristi Balaj decizia. Nu mai înțeleg nimic, nu știu în ce paragraf din ROAF scrie cum și cât trebuie să se bucure un antrenor și cât mai mult sau mai puțin față de altul. După aceea, Balaj mi-a reproșat că am aplaudat ironic și atunci m-a eliminat și pe mine. Este a doua oară când sunt eliminat pentru că am aplaudat. Eu ce modalitate de apărare am în faţa lor. Am ajuns la comisii că am aplaudat. Ce am făcut!? Cum se demonstrează că am aplaudat ironic?”, a declarat Edi Iordănescu. Acesta spune că la meciurile următoare va veni cu cătuşe la mâini, dar şi legat la gură. „Data viitoare o să vin cu cătușe şi cu un plasture la gură. Consider că am fost nedreptăţit. Şi eu, şi secundul. Vrem să ne facem meseria! Să fim lăsaţi. Să ne dea toată banca afară. În ceea ce mă priveşte şi banca tehnică, nimeni nu a părăsit spaţiul, nu a făcut nimic exagerat. Vor să dea un exemplu cu Iordănescu, în timp ce eu nu înjur pe nimeni, e un abuz ce se întâmplă”, spune Iordănescu.

 

Alţii sunt iertaţi

Antrenorul pandurilor este vânat de arbitrii. Edi Iordănescu este genul de antrenor care, chiar dacă este vulcanic pe margine, are bun simţ şi nu jigneşte. De exemplu, alţi tehnicieni înjură, ba chiar au fost unii care atunci când echipa lor marca o luau la fugă părăsind spaţiile tehnice fără a fi trimişi în tribună. În schimb, cu Iordănescu se aplică la sânge regulamentul. „Vreau să văd și eu paragraful unde scrie că nu am voie să aplaud pe margine! Ce am făcut vreun semn obscene? Alții s-au bucurat cu galeriile și au făcut sprinturi de sute de metri… Nu am văzut pe nimeni să fie trimis în tribună. Mi-aș dori să-mi dea 7 etape de suspendare”, a încheiat Iordănescu.

 

Eliminări pe bandă rulantă

Edi Iordănescu a fost trimis de cinci ori în tribună în cariera sa de antrenor principal. Din cele cinci eliminări, patru au fost în partide cu Dinamo. „Nu mă simt vânat și chiar dacă cineva vrea să mă vâneze nu are suficiente gloanțe pentru mine!”, spune Iordănescu. Cert este că Edi Iordănescu pare să fie o ţintă pentru arbitrii, aşa că această eliminare va atrage după sine încă o suspendare de două etape, deci va conduce din nou echipa din tribună la meciurile fi Steaua şi Astra Giurgiu.

 

Am avut penalty clar la acea fază şi Cristi Balaj a dat fault în atac. Se spune că Pandurii a fost avantajată, dar hai să facem analiza să vedem că nu e adevărat. Jucăm pentru noi, pentru familiile noastre, pentru suporteri şi glorie. Sper ca în cele şapte etape rămase să ne facem meseria cum trebuie. Vreau să-mi anunț disponibilitatea, poate îmi pregătesc și CV-ul. La următoarele meciuri când joacă Pandurii poate vreo televiziune mă ofertează să stau în studio și să comentez. Poate mă dă afară și de acolo, din studio! Este un exces și lumea este obișnuită…”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii.

 

Sunt cel mai tânăr antrenor din Liga 1, dar asta nu înseamnă că sunt cel mai slab şi trebuie să fiu cel mai expus. Dimpotrivă, mă simt foarte bun, dar trebuie să şi fiu lăsat să-mi fac treaba. Sincer, mă simt vânat şi dat ca exemplu. Niciodată n-am lăsat mânia să-mi înceţoşeze gândirea, avem arbitri buni şi în general arbitraje bune. În ceea ce mă priveşte, cred că am avut întotdeauna o prestanţă, am fost civilizat în relaţia cu arbitri, dar ca să ajung să fiu mereu eliminat fiindcă aplaud, mi se pare chiar că se face un abuz. Nu vreau să fac alte paralele, dar cred că toată lumea a văzut alţi antrenori ce discurs au, ce gesturi fac şi de eliminat numai eu sunt eliminat. Dacă voi fi suspendat şi dacă cei de la comisii tot au susţinut că sunt fair-play şi că sunt echidistanţi, atunci executarea sancţiunii să fie amânată şi la mine, aşa cum s-a procedat în cazul Şumudică. Dacă nu se va întâmpla aşa ceva, atunci nu există echidistanţă şi se influenţează competiţia aceasta numită play-off”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii.

 

În plus, spre deosebire de alţii, care au vorbit doar aşa, de faţadă, eu chiar am fost sincer când am zis că mă bucur de faptul că Şumudică a fost lăsat să stea pe bancă

 

Eliminările lui Iordănescu:

28 aprilie 2015: Pandurii – Dinamo 3-2 (eliminat în minutul 87) – arbitru: Alexandru Tudor

29 august 2015: Pandurii – Dinamo 2-2 (eliminat în minutul 78) – arbitru: Lucian Rusandu

6 noiembrie 2015: CSMS Iaşi – Pandurii 1-0 (eliminat în minutul 38) – arbitru: Marius Avram

12 decembrie 2015: Dinamo – Pandurii 2-1 (eliminat în minutul 93) – arbitru: Marcel Bârsan

20 martie 2016: Dinamo – Pandurii 1-1 (eliminat în minutul 91) – arbitru: Cristi Balaj

 

C. BRUJAN

Distribuie articolul