Aurel Popescu, situație identică cu cea a Iuliei Vână din perioada 2012-2015. „Este o gravă eroare legislativă!”

de LM 0


Aurel Popescu, fix în aceeași situație ca Iulia Vână. Viceprimarul Târgu-Jiului riscă să-și piardă mandatul după ce ANI l-a declarat, luni, incompatibil exact pentru aceleași motive pe care i le-a imputat și fostei viceprimărițe: prezența în consiliile de administrație ale mai multor școli din municipiu în perioada 2012-2015.

La începutul anului, Vână era nevoită să părăsească Consiliul Local Târgu-Jiu, locul fiindu-i luat de social-democratul Alexandru Picu.

În opinia liderului ALDE Târgu-Jiu, consilierul municipal Eduard Lădaru, situația este generată de o gravă eroare legislativă în condițiile în care prezența în consiliile de administrație ale școlilor nu le aduce viceprimarilor niciun venit.

Și Nicolae Davițoiu, președintele PMP Gorj, crede că în lege există o lacună, din moment ce consilierilor locali le este permis să facă parte din consiliile de administrație ale unităților de învățământ dar viceprimarilor nu.

Distribuie articolul