Aleșii din Motru au discutat, marți, pe tema UATAA

de LM 0


Aleșii din Motru au discutat, marți, pe tema UATAA. Primarul Jianu dă din nou asigurări că uzina de termoficare va fi sprijinită să-și achiziționeze certificatele de carbon, în valoare de peste 2 milioane de lei, până la data limită, 30 aprilie.

Edilul liberal îl acuză, din nou, pe administratorul special Eugen Corcoață că nu știe altceva decât să ceară bani, nu vine și cu soluții. Gigel Jianu a pregătit un proiect prin care va solicita bani din fondul de rezervă al guvernului pentru rezolvarea problemei de la UATAA.

Gigel Jianu dă vina pe majoritatea PSD-ALDE-PSRo din Consiliul Local Motru pentru că a votat creșterea fondului de salarii pe anul 2019, banii putând fi folosiți acum pentru rezolvarea problemelor de la Uzina de Alimentare cu Apă și Agent Termic.

Jianu ia în calcul și varianta achitării datoriilor istorice către UATAA chiar dacă riscă să rămână fără bani de investiții sau chiar de salarii.

Administratorul special al UATAA Motru, Eugen Corcoață, îl acuză, însă, pe primarul Gigel Jianu că tratează superficial problema achiziționării certificatelor de CO2. Primăria Motru este cel mai mare datornic către societatea care furnizează apă caldă și căldură.

Corcoață nu crede că primarul Gigel Jianu poate obține, acum, bani de la guvern pentru UATAA. Zice că un astfel de sprijin se alocă doar pe final de an. Administratorul special este convins că UATAA va avea câștig de cauză în instanță iar Primăria Motru va fi obligată să-și achite datoriile istorice.

Distribuie articolul