Adrian Roșu neagă vehement că ar fi lipsit de la concursul pentru șefia secției de baschet a CSM Târgu Jiu

de LM 0


”Sunt de 10 ori mai motivat decât am fost în 2017! Vor un om de paie în fruntea primăriei dar NU voi abdica!” își anunță adversarii Marcel Romanescu.

Primarul Târgu-Jiului reacționează în urma informațiilor apărute în Scandal de Gorj. Publicația a făcut dezvăluirile legate de Transloc, care au dus la apariția unei anchete a poliției. Acum, aceeași publicație susține că ”există suspiciuni că Adrian Roșu, expert sportiv al secției de baschet din cadrul CSM s-ar fi dedublat și ar fi participat, în aceeași zi, la două concursuri, la Târgu-Jiu și București”, cu alte cuvinte Roșu n-ar fi fost în Târgu-Jiu în ziua examenului.

Printr-un comentariu la știrea respectivă, Adrian Roșu a negat vehement c-ar fi absentat la concursul de la Târgu-Jiu. Primarul Romanescu acuză că articolul respectiv este ”o crasă dezinformare”.

Marcel Romanescu spune că și-a făcut nu numai prieteni ci și dușmani, în urma războaielor pe care le-a purtat în ultimii doi ani. Își anunță, însă, adversarii că nu va abdica, din contră va intra în cursa din 2020, pentru cel de-al doilea mandat, ”de 10 ori mai motivat”.

Distribuie articolul