Accident cu 4 victime pe strada Barajelor

de LM 0

accident-rutier1Un accident cu patru victime a avut loc ieri pe strada Barajelor, din municipiul Târgu-Jiu. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 28 de ani, din localitate, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, intrând frontal în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care circula regulamentar din direcția Petroșani către Craiova. În urma impactului, cei patru pasageri ai celor două autoturisme au suferit leziuni. Conducătorii  auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul