A ieșit la iveală: Condescu a vrut să-l dea pe Chiricheș la Dinamo

de LM 0

Vlad Chiricheș a venit la Târgu Jiu cu acel lot de jucători de la Internațional Curtea de Argeș. O adevărată mină de aur peste care au dat gorjenii, jucători pe care s-a dat suma de 1,5 milioane de euro, dar pe care s-a obținut peste 3,5 milioane de euro. Chiricheș a plecat de la Pandurii pe 750 de mii de euro, plus alți 500 de mii intrați în conturile clubului mai târziu. Din acel lot s-au mai obținut bani frumoși pe Pintilii, 750 de mii de euro, pe Matei vreo 600 de mii de euro, dar și Dan Nistor 850 de mii de euro. Trebuie spus că s-au mai încasat bani mai puțini și pe alți jucători, însă „briliantul” a fost Chiricheș.

 

Condescu a vrut să-l facă „câine”

Cu siguranță dacă cineva din club s-ar apuca să scrie memoriile din acea perioadă, ar face furori cu cartea. Ei bine, iată, că la șapte ani după acea mutare apar în prim plan unele jocuri de culise din acea perioadă. Dacă tot am amintit de Chiricheș, acest jucător a plecat de la Pandurii la Steaua, însă putea să o facă mai devreme la Dinamo. A existat chiar și o ofertă tentantă venită pe adresa clubului gorjean de la o echipă din Franța, însă mutarea nu s-a parafat pentru că jucătorul semnase deja cu roș-albaștrii.

Revenind la Chiricheș, Cristi Borcea, fostul șef de la Dinamo, a anunța că cel mai bun fundaș român central al României a fost propus de Condescu mai întâi la Dinamo. Probabil, Borcea și-adat palme ulterior pentru că nu a pus mâna pe „briliant”.

Iată ce a povestit Borcea. „După ședința Comitetului Executiv din 8 iulie, după ce președintele Sandu aprobase emiterea unor adrese către Pandurii și Craiova, m-a contactat Condescu, să găsim o soluție că nu are bani și să nu ajungă la excludere și dacă doresc vreun jucător. În urma discuțiilor, am fost de acord să închei amiabil. Înțelegerea a fost să mi-l dea pe Chiricheș în contul sumei de 450.000 s;i 20% dintr-un transfer. Până la urmă, nu s-a mai concretizat, deoarece Pandurii a virat banii către Dinamo (restanţa) și a stins litigiul”, a declarat Cristian Borcea.

 

E cel mai scump

Dar, Chiricheș a ajuns la Steaua, în ianuarie 2012, pentru suma totală 1,3 milioane de euro. După un an și jumătate, roș-albaștrii l-au cedat în Anglia, la Tottenham, pentru 9,5 milioane de euro. O super afacere pentru Gigi Becali. Cert este că, în acest moment, fundașul central este cel mai scump fotbalist vândut vreodată din România. Este o realizare…

 

COSMIN BRUJAN

Distribuie articolul