A ajuns la spital, după ce mascaţii au greşit adresa

de LM 0

mascati-2

Mascaţii au greşit, din nou, adresa şi au terorizat o familie care venise la casa de vacanţă din comuna Glogova. O femeie din Bucureşti a ajuns la spital, după ce a suferit un atac de panică. Soţii Adrian şi Maria Marcu au încercat preţ de două ore să le explice forţelor de intervenţie că la mijloc e o confuzie, dar nu au reuşit. Oamenii sunt acum decişi să-i acţioneze în judecată.

 

„Am crezut că intră cineva ca să ne tâlhărească”

Soţii Marcu dormeau când au auzit bubuituri puternice la parterul casei. „Pe la ora 5, am auzit nişte pocnituri puternice în uşa din faţă şi în cea din spate. Am crezut că intră cineva peste noi, ca să ne tâlhărească, pentru că nu au strigat «Suntem de la poliţie!». Când soţul meu a coborât şi a deschis uşa, că au vrut să spargă uşa, au pus mâna pe el să îl pună jos şi atunci am leşinat lângă perete, mi s-a făcut rău”, a spus Maria Marcu.

mascati-1

„Nu au vrut să ne creadă”

Descinderile au avut loc la Glogova şi Târgu-Jiu, în cadrul unui dosar instrumentat la nivel naţional de către DIICOT şi care vizează fraude informatice. „Au zis că au percheziţie pe numele Marius Panduru, le-am zis că aici nu locuieşte Marius Panduru, le-am arătat buletinele, le-au pozat şi tot nu ne credeau, iar ei ne-au spus că au informaţii de la trei informatori că s-ar afla aici. Le-am spus ca este casa fratelui meu. Locuim aici de două ori pe an. Este mai mult o casă de vacanţă, care îi aparţine fratelui. Le-am spus acest lucru, dar nu au vrut să ne creadă”, a mai spus Maria Marcu.

În Glogova locuiesc mai multe familii care poartă numele de Panduru, iar oamenii legii ar fi trebuit să ajungă la o casă aflată la câteva sute de metri distanţă.

 

„Mi s-a făcut rău”

Femeia de 37 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Motru, după ce a suferit un atac de panică. „Mi s-a făcut rău, iar ei mi-au spus «Haideţi, doamnă, că vă reveniţi, că sunteţi tânără». Nu este posibil aşa ceva! Am un stop cardio-respirator şi un infarct făcut acum trei ani”, a declarat Maria Marcu.

mascati-3

„Nu şi-au cerut scuze”

Soţii Marcu îi vor acţiona în instanţă pe cei care au descins la adresa greşită. „Am vorbit cu avocata şi o să facem prima dată plângeri la Poliţia Motru şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. Nu se poate ca aşa ceva să rămână nepedepsit. Cineva trebuie să plătească pentru tot ce s-a întâmplat. Eu am trei copii de crescut, dacă mi se întâmpla ceva… Să plătească pentru greşeala făcută! Şi vecina de lângă noi s-a speriat, când au intrat mascaţii în curte. Copilul e traumatizat, nu au vrut să părăsească casa, au stat două ore aici, nici scuze nu şi-au cerut când au plecat. Şi-au dat seama târziu că au greşit”, a mai declarat femeia.

MĂDĂLINA TUDOR

Distribuie articolul