Desene pe asfalt în curtea Muzeului de Artă

de LM 0

desene-(1)

Treizeci de elevi de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu au venit la Secția de Artă a Muzeului Județean Gorj și au desenat pe asfaltul din curtea instituției. Acțiunea „Povești desenate” a fost organizată de angajații Muzeului, cu ocazia Zilei Copilului. La final, elevii au fost și premiați.

desene-(2)

„Suntem deschişi pentru copii”

Elevii s-au bucurat de timpul petrecut în curtea muzeului și s-au întrecut în realizarea unor desene cât mai interesante. „Ne interesează foarte tare să vină copiii spre muzeu, ne interesează să învețe ce înseamnă instituția muzeului, să vadă că nu e o instituție moartă, că aici se întâmplă lucruri. Tot timpul suntem deschiși și pentru copii, nu doar pentru adulți. Avem acum o expoziție temporară în cadrul Muzeului de Artă, care a fost vernisată de «Noaptea Muzeelor» și care mai stă încă 2 săptămâni. Este expoziția Ilianei Gheorghiu, care se numește «Bună dimineață, mamă!», deci are legătură tot cu lumea copilăriei. Noi suntem deschiși pentru copiii de toate vârstele; este foarte important ca ei să vină spre muzeu, este foarte important să vadă ce se întâmplă aici, să afle în primul rând că există Muzeul de Artă, că există un muzeu, pentru că unii nu știu nici de secția de Istoria”, a declarat Dorina Cioplea, muzeograf.

ALIN PETRE

Distribuie articolul