30 de persoan, consilieri și funcționari, de la Primăria Târgu Jiu, în instruire la Roma

de LM 0


După 2 ani în care și-au consumat energia în scandaluri și prea puține realizări pentru Târgu Jiu, consilierii municipali pleacă să se relaxeze la Roma. Primăria a obținut un proiect pe fonduri europene de instruire profesională, așa că, în perioada 22-24 mai, 30 de persoane- consilieri și funcționari- se vor afla în Italia unde vor vizita, printre altele, Agenția Spațială din Peninsulă. Lista cu aleșii care vor pleca n-a fost făcută, deocamdată, publică.

Jurnalistul Claudiu Matei a dezvăluit că aleșii urmează să plece la Roma, pe bani publici, urmând să beneficieze de transport cu avionul și cazare la hotel de lux. Matei critică autoritățile pentru faptul că proiectul privind vizita la Roma nu a fost publicat pe site-ul Primăriei Târgu-Jiu.

Eduard Lădaru este unul dintre aleșii care va pleca la Roma. Consilierul ALDE zice că propunerea a venit din partea primarului Marcel Romanescu, prin urmare a acceptat-o. Lădaru comentează că vizita la Roma nu va aduce vreo îmbunătățire în administrația publică de la Târgu Jiu, întrucât ”cu o floare nu se face primăvară”.

Și social-democratul Cristian Toader Pasti va participa la schimbul de experiență de la Roma.

Primarul Marcel Romanescu nu va merge la instruirea din Italia. Precizează că nu e vorba de o excursie ci de un schimb de experiență pe bani europeni.

Distribuie articolul