Ministrului Energiei i se aduce aminte că iarna nu e ca vara

de Admin 0

Liderii Sindicatului EMC Roşia îi recomandă ministrului Energiei, Toma Petcu, să îşi construiască vara sanie şi iarna car. Adică să aibă grijă de Complexul Energetic Oltenia şi să nu îşi aducă aminte de CEO doar în momentele de criză. Ministerul ar trebui să asigure vara şi toamna front de lucru pentru mineri.

 

Avertisment

Sindicaliştii din Roşia atrag atenția că România ar putea intra într-o criză energetică de proporții dacă temperaturile vor continua să fie de minus 15-20 de grade câteva zile de acum încolo. „Domnul ministru a omis să precizeze, sau nu a fost informat, că în cazul în care temperaturile din România vor fi mai multe zile de – 15 – 20 de grade Celsius, România ar putea intra într-o criză energetică de proporții. Să nu uităm faptul că termocentrale din Oltenia nu ar mai avea materia primă (cărbune), de exemplu, la rezervele de cărbune stăm cam așa: La Rovinari în jurul a 250 mii tone, la Turceni 150-200 mii tone, la Ișalnița 100 mii tone, la Craiova 180 mii tone. Adică in jur de 700 de mii de tone. CEO merge cu 10-11 grupuri și consumă în jurul a 100 mii de tone pe zi, asta înseamnă că se poate funcționa cam 6-7 zile la capacitate, după aceea nu am mai putea nici noi să salvăm sistemul energetic național și românii ar putea foarte ușor să stea în beznă și să înghețe la propriu”, susţin sindicaliştii din CEO.

 

„Ne trebuie fronturi de lucru”

Ministrul Toma a anunţat că a dispus „suplimentarea grupurilor de la Turceni, Craiova, Ișalnița” şi că „am suplimentat în cariere, la extracţie, în mină, numărul de muncitori şi capacităţile de extracţie, cele patru zile să ne rămână ca rezervă şi ceea ce scoatem din mină să asigure consumul zilnic, fără să apelăm la rezervele care s-au creat la centrală”. Sindicaliştii îi oferă un răspuns categoric „Păi, domnule ministru, pentru a extrage cărbune din cariere, ne mai trebuiesc și fronturi de lucru, ceea ce pe la noi s-au cam terminat, sau cel puțin sunt pe terminate, să nu uităm că în mijlocul verii îți trebuie o lună de zile să extragi 300 de mii de tone de cărbune, cu cea mai mare carieră din CE Oltenia, adică cu Cariera Roșia, cu toate carierele din CE Oltenia nu cred că se extrag 100 de mii de tone pe zi, la aceste temperaturi. Anul ăsta ne descurcăm, dar la iarna viitoare ce vom face, vom arde steril? Sperăm că acest Guvern și Parlamentul României să modifice legislația în vigoare, care nu ajută absolut deloc producătorii de energie electrică pe bază de cărbune și anul viitor să nu mai fim în situația de a avea fronturi de lucru blocate din cauza legilor proaste, să nu mai avem depozite de cărbune închise din cauza celor de la mediu și să avem o rezervă de cărbune considerabilă, dar și straturi de cărbune descopertate care să poată asigura siguranța sistemului național de energie și nu în ultimul rând siguranța românilor. Dacă nu, o să păţim ce păţeşte Bulgaria în aceste zile, dacă nu şi mai rău”, potrivit Sindicatului Liber Roşia.

CĂTĂLIN STOICA

Distribuie articolul