Cum au pus anxietatea şi depresia stăpânire pe vieţile noastre?

de LM 0

anxietate3

Adolescenţii de azi au un nivel ridicat de anxietate, comparativ cu cel pe care îl aveau, în anii 1950, pacienţii spitalelor de psihiatrie. Anxietatea în rândul adolescenţilor este o problemă care se acutizează în România, iar aceasta poate apărea sub diferite forme, în diverse momente din viaţa lor şi poate avea repercusiuni destul de grave asupra dezvoltării psihice a tinerilor. Cauzele creşterii nivelului de anxietate în rândul adolescenţilor sunt strâns legate de lipsa de socializare faţă în faţă şi petrecerea unui timp îndelungat în faţa unui calculator sau a unui telefon mobil. Totodată, anxietatea se poate manifesta sub formă de timiditate, teama de a vorbi în public (fobia socială), atacuri de panică, tulburări obsesiv compulsive sau stresul post-traumatic. În cele mai multe cazuri, anxietatea apare în acelaşi timp cu depresia, iar motivele pentru care aceste suferinţe psihice asociate escaladează sunt izolarea socială, iluzia relaţionării sau a prieteniei în mediul on-line, dar şi dorinţa din ce în ce mai mare a adolescenţilor de aprobare din partea comunităţii.

În societatea actuală, viteză cu care trăim a creat o instabilitate emoţională în rândul maselor, iar anxietatea şi depresia sunt răspunsuri clare că am pierdut controlul asupra vieţii noastre şi că avem nevoie de o pauză, avem nevoie să ne reechilibrăm din punct de vedere emoţional.

Anxietatea părinţilor se transmite şi către copiii lor, dar poate fi tratată. Adolescenţii care au părinţi care suferă de anxietate, care sunt foarte stresaţi sau care îşi fac griji excesive pentru ei, au şanse mult mai mari să preia, fără să conştientizeze, comportamentele şi felul de a gândi al părinţilor. În momentul de față, aproximativ trei din zece persoane mature suferă, la un moment dat, de stări de anxietate, această tulburare poate fi, din fericire, tratată. Psihoterapia, iar studiile au confirmat că în mod special psihoterapia cogntiv-comportamentală este foarte eficientă în tratarea depresiei şi a anxietăţii. Prin înţelegerea legăturii dintre gânduri, emoţii şi comportamente, oamenii pot scapă de fricile iraţionale şi calitatea vieţii lor poate creşte extraordinar de mult.

(N.B.)

Distribuie articolul